miercuri, 8 februarie 2012

Adresa ISMB nr. 1358/ 08.02.2012

CĂTRE INSPECTORATELE ŞCOLARE DIN SECTOARELE 1-6

În atenţia
  • Inspectorilor pentru implementarea descentralizării insituţionale
  • Directorilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Bucureşti
În Bucureşti vor fi reluate cursurile în toate unităţile de învăţământ preuniversitar, începând cu data de joi, 9 februarie 2012.
Conducerile unităţilor de învăţământ vor pregăti condiţiile necesare reluării cursurilor şi vor asigura informarea operativă a părinţilor şi a elevilor.

INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL
CRISTIAN ALEXANDRESCU

luni, 6 februarie 2012

Ordinul MECTS nr. 3205/06.02.2012

MINISTRUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
emite prezentul ordin:

Art. 1 – În zilele de 7 şi 8 februarie 2012 se suspendă cursurile din toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţele Botosani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi din municipiul Bucureşti.
Art. 2 – (1) Inspectoratele scolare şi conducerile unităţilor de învăţământ din judeţele menţionate şi din municipiul Bucureşti vor lua toate măsurile pentru a asigura informarea elevilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice în legătură cu suspendarea cursurilor menţionată la art. 1, prin mijloacele specifice sistemului de învăţământ, prin asigurarea permanenţei la telverde judetean/al municipiului Bucureşti şi prin transmiterea sistematică de informaţii către mijloacele de comunicare în masă de la nivel local şi, după caz, central.
(2) Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programelor şcolare
până la sfârşitul anului scolar. Aceste măsuri se stabilesc prin decizia directorilor unităţilor de învăţământ.
(3) Conducerile unităţilor de învăţământ, în care se suspendă cursurile în conformitate cu prevederile art. 1, vor lua toate măsurile pentru a asigura supravegherea şi funcţionalitatea instalaţiilor de încalzire şi apă din toate spaţiile şcolare.
Art. 3 - Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, relaţia cu Parlamentul şi partenerii sociali, inspectoratele scolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4 - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

MINISTRU,
Daniel Petru FUNERIU

Conferinţele de la Sf. Sava - 09 Februarie 2012 - Lucian Boia

INVITAŢIE

Distinşi profesori,
Dragi elevi,

Vă aşteptăm să participaţi la "Conferinţele de la Sf. Sava", joi, 09 februarie 2012, ora 12:30, la Bibliotecă.
Domnul profesor universitar doctor LUCIAN BOIA, absolvent al Colegiului

Eveniment organizat de
Catedra de Istorie

Adresa ISMB nr. 1215/06.02.2012

CĂTRE INSPECTORATELE ŞCOLARE DIN SECTOARELE 1-6

În atenţia
  • Inspectorilor pentru implementarea descentralizării insituţionale
  • Directorilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Bucureşti
În urma informaţiilor primite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti şi a condiţiilor dificile de acces către unităţile de învăţământ , conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis suspendarea cursurilor pentru zilele de 6 şi 7 februarie 2012 în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Municipiul Bucureşti.
Conform datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, vârful perioadei de cod portocaliu va fi între 06 februarie, ora 14:00 şi 07 februarie, ora 18:00.

Conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar vor asigura prezenţa şi permanenţa cadrelor didactice, conform programului din zilele de 6-7 februarie 2012.

INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL
CRISTIAN ALEXANDRESCU